andta23

În seara asta, în timp ce scriam firimituri pe caiete vechi şi vorbeam cu oameni fără ca măcar să-i ascult, mi-ai apărut în minte - te-am văzut fără să-mi baţi în geam, în celulele nervoase. Îi zâmbeai ei şi erai îndrăgostit. Noi respiram când eram îndrăgostiţi, respiram şi atât. (Mare lucru să respiri pe-atunci.) Abia te-am recunoscut, dar în loc să ai faţă de om sau de iubit sau măcar de viitor iubit, aveai faţă de amintire. Amintire frumoasă ş

Nu ştii să joci decât teatrul uitării, la fel şi eu. Numai că, în timp ce eu uit ziua, tu uiţi ziua aceea, plus toate celelalte zile pe care le întindeam ca pe un elastic, sperând că vor dura mai mult, fără să mă lovească atunci când vei fi dat drumul capătului celălalt. Dendrită cu dendrită, celulele nervoase mor.

 ştii cum e când faci duş şi îţi intră şampon în ochi şi ustură de îţi vine să urli încerci în disperare să te clăteşti cu apă rece şi tot ustură aşa sunt lacrimile ustură ca dracu de nici nu ştii ce să faci să închizi ochii să le ţii acolo să-ţi sape în cornee sau să le laşi să lunece pe obrazul palid ca o sclerotică să le ardă urma pe obraz ca şi cum ar fi acid clorhidric nu lacrimi? de-asta nu-mi place mie să plâng p

S-a împărţit azi marea în şase miliarde de bucăţi ca fiecare dintre noi să primească o porţie mai mică sau mai mare - în funcţie de sufletul său. (mării nu-i plac sufletele mici-fără-stânci-corăbii-scufundate-şi-înecaţi, ci sufletele îndeajuns de largi încât valurile să nu se ciocnească de pereţi o dată cu fiecare flux.) Şi fiecare om şi-a revendicat cu mai mult sau mai puţin entuziasm porţia de mare: unii au aruncat-o în supă să dea puţin gust, a

Încerc să te deschid din tine şi să te îngrop în mine în frunze rupte, colorate vii sau moarte, calde… Să nu-ţi mai fie frig. Dar tu nu vrei lumină ci întuneric şi ger şi azi nu vrei să fii al meu, dar poate mâine… cine ştie? Şi îl aştept pe Mâine ajungând să îl iubesc, fără să ştiu cum arată, fără să ştiu cine este în afară de un străin. Şi el nu mai vine şi te întreb "unde e?" iar tu-mi spui zâmbind "Azi nu mai exist

Uneori Regret Că Nu… Aş fi vrut să-mi aprinzi ţigara iarna. Ca apoi să ţi-o ofer ţie. Sau s-o împărţim pe ultima, Dar numai după ce am lăsat urme de ruj pe ea. Să fie seară iar eu plecată din oraş Să mergem la tine la o ţigară Să dormim la tine şi chiar Să împărţim şi perna. Ar fi fost frumos să ne sărutăm Şi să facem schimb de fum. Mi-ar fi plăcut să fie frig, Şi să te chem la o cafea Şi să nu mai pleci de aici Pentru că nu ai fi vrut să fac

Amintiri ce m-au făcut să mor cândva, Şi să mor din nou ieri, Şi încă odată azi, Şi chiar şi mâine. E cel mai nenorocit lucru să alegi: Să ai de ales dintre 2 imposibilităţi Ce se vor duce cu timpul oricum. Nu ştiu! Stări psihotice de dimineaţă Cu lacrimi lipsă dar un Frig sadic ce Muşcă din tine până sângerezi. Te roade foamea pe dinăuntru. Cauţi suflete Să le devorezi cu tot cu Inimă, cu amintiri, cu toate. Dă-mi sticla de vin Şi pe cea de vodka, Şi lasă-

Nu pot uita Nimic din ce a fost, Nimic din ce este, Nimic din ce-a plecat, Nimicul din nimic. Aş sta zile întregi lângă tine, Cu doar tăcere între noi. Aş sta aşa doar ca să te privesc… Sau să vă privesc…?! Nu eşti doar tu sau eu. Nu suntem doar noi. Sunt eu, eşti tu Şi celălalt tu: Cel de care mă tem cel mai mult. Şi poate că aş vrea să-l cunosc Cândva… Vreau să fie vară iar! Măcar pentru o zi… Erai aşa de fericit atunci Şi ne vedeam mereu, Chiar şi accidental. Erau nişte accidente

Nu-mi plac despărţirile de niciun anotimp şi de nicio culoare, nici măcar roşii, albastre, verzi sau galbene, cu atât mai puţin cât au culoarea ochilor tăi despre care mai ştiu doar că miroasea a toamnă. Inventează o nouă culoare pe care ei să n-o cunoască, pe care eu să n-o ating, şi pictează un adio oarecare cu ea, ca să mi-l dăruieşti într-una din zilele ce nu aparţin niciunui anotimp. Desparte-te din nou de mine, oricum, a fost prea frumos ca să se sfârşească altfel.